Foto

marți, 6 octombrie 2015

Acel îndepărtat "ieri"...






 I can't buy your love, don't even wanna try.
Sometimes the truth won't make you happy, still I'm not gonna lie.
But don't ever question if my heart beats only for you, it beats only for you...


  Aș vrea să strig in gura mare, să îți spun cât de mult de iubesc, să stie toată lumea, toată natura, tot universul, dar...deschid gura, încerc să vorbesc...cuvintele mi se blochează, dinții mi se încleștează nu pot articula niciun cuvânt, simt cum mă sufoc...

  Încerc să te caut prin minte dar nu te gasesc...nu...tu esti ascunsă altundeva...ești ascunsă in inima mea.
  
   Da!
  Acolo te-ai cuibărit și ți-ai făcut adapost pentru vremurile ce vor veni si nu lasi pe nimeni sa îți ia locul, ești ca o leoaică ce își protejează puii împotriva vremii rele și a prădatorilor ce le dau tărcoale.

  Te-am vazut in fiecare zi, te-am strigat de fiecare dată și nu mi-ai răspuns, voiam să iți vorbesc, să te întreb ce mai faci doar că atunci când am întins mâna să te bat pe umăr și să îți atrag puțin atenția...ai disparut, de fapt tu nici nu erai...era totul in mintea mea...minte ce îmi juca feste și nu mă lasă să te uit, minte ce îmi spune tot timpul că trebuie să lupt ,să fac ceva pentru  a fi fericit.

  Ce să fac, ce să zic...ce să îți spun ca să te aduc înapoi, să cobori din amintirile mele și să fii reală, tangibila, să te țin de mâna ca mai deunăzi...ca ieri...cel mai îndepărtat "ieri"...

vineri, 2 octombrie 2015

Visul




 
 E târziu, e întuneric...

Nici nu știu cat este ceasul...Mă simt de parcă aș fi prizonier într-o celulă în care nu  străbate nicio rază de soare, o rază ce m-ar face să stiu ca trăiesc, că dincolo de pereți ăștia care parcă se strâng în jurul meu și mă sufocă încet, încet...

   Întind mâna și sper să găsesc ceva, pe cineva...orice...oricine, acel lucru sau persoană care să mă facă să trec peste rutina asta de zi cu zi care mă obosește, rutină ce mă vlăguieste și mă seacă de optimism și putere...

   Dar ce se aude?

   Parcă ar fi o bătaie din aripi...îmi încordez simturile...ascult...

   Liniște...posibil să o fi luat-o razna?

   Se aude din nou...încerc să mă ridic, să descopăr de unde vine și încotro se duce dar mă împiedic de propria mea neputiință și cad din nou...

   Liniște din nou...A fost doar o parere!

   Dar a fost atât de reala, atât de aproape încat am simțit-o pe propria-mi piele!!!


  Nu...nu se poate sa mi-se fi părut, trebuie să fie ceva acolo,  în întuneric, ceva ce traiește, ceva ce îmi dă curaj să merg mai departe...să simt că trăiesc...

  Încerc să mă ridic din nou...nu mă pot mișca, am corpul și mintea blocată, nu pot face nimic...nu pot să reacționez în vreun fel...încerc să strig ceva dar nu pot articula niciun cuvânt....

  "Trebuie să mă trezesc", îmi spun, " este doar un vis urât din care trebuie să scap..."


  Întinde mâna, ajută-mă, te rog!!!!!

  Ajută-mă...


 

miercuri, 1 iulie 2015

I am the rocker II



   Datorită faptului că ieri am fost plecat din oraș din motive personale, călătorie ce s-a lăsat cu o durere puternică de gât, motiv pentru care în filmarea de mai jos nu pot vorbi, extragerea pentru cele trei invitații duble la festivalul "I am the rocker" organizat de cei de la Pheonix Entertaiment, ce va avea loc in perioada 4-5 iulie la Romexpo și câștigatorii ar fi:

-WILLENSKRAFT
-signum mortificationis
-bullshit

  Acum, voi avea nevoie de numele voastre complete și adresele de mail pentru a vă putea trimite detalii.

  Și acum, vă las să urmăriți extragerea pentru a nu crede că v-am păcălit cumva...


Precizez că am nevoie de numele vostru complet și cel mai târziu până mâine seară orele 20.00

P.S. Comentariile ce vor conține datele voastre de contact nu vor fi publicate...
 

marți, 30 iunie 2015

Cum să te descurci în București.



    Cel mai nasol moment, când ajungi într-un oraș pe care nu-l cunoști, este să rămâneți fără baterie la telefon și la laptop fix când trebuie să dați de persoana de legatură ca să-i zic așa.

   Exact asta am pățit eu în București.

   Mai pe scurt, trebuia să ma prezint la un interviu care avea loc la orele 15.30, trecute fix, și când am ajuns în capitală, pe la 9 fără ceva dimineața, am rămas fără mijloc de legatură cu lumea cunoscută.

   Să nu vă pună sfântul să cereți cuiva pe stradă telefonul să sunați pentru că riscați o discuție mai puțin prietenoasă ce poate degenera în altceva, slavă Domnului că am fost inspirat la treaba asta și nu am făcut-o.

   Cel mai simplu lucru pe care-l puteți face este să intrați într-o cafenea și să adresați trei întrebări simple, scurte și la obiect, și anume:

  -Aveți Wi-Fi?
  -Aveți priză?
  -Se fumează?

 Într-adevăr, ultima întrebare poate fi eliminată, după caz.

  Dacă vi se răspunde afirmativ la aceste întrebări, tot ce vă rămâne de facut este să sperați că nu sunt toți, cei pe care îi cunoști, plecați la job.

  Și într-un final se va ivi o portița de scăpare.

  Și dacă toate cele de sus nu merg, vă puteți duce la un magazin oarecare, de cartier, și să le rogi frumos pe doamnele de acolo să îți lași puțin telefonul la încărcat, exact cât să apuci să dai un telefon, dar mare atenție, trebuie să vă gândiți bine de tot înainte de a face acel apel, pentru că este ultima șansă pe care o aveți.

  În rest, toate cele bune!!!!

miercuri, 24 iunie 2015

I am the rocker



  Lumeee...lume...!!! 
Se anunța mare festival mare, cum nu s-a mai văzut, cum nu s-a mai auzit!

 În perioada 4-5 iulie la Romexpo are loc prima ediție a festivalului I am the rocker, organizat de cei de la Phoenix Entertainment care au avut de a face cu nume grele din rock-ul internațional, precum: Tarja Turunen, Slash, In Flames, și va alinia unele dintre cele mai cunoscute formații de rock din țara si din afară, capetele de afiș fiind Dream theatre și Kamelot, două dintre preferatele mele.


  Dar pe lângă muzica buna și atmosfera de vis pe care numai la un eveniment de calibrul acestuia, se pare ca va exista și o zonă lounge cu internet inclus si o zona de lectură, astea ultimele doua pentru cei pasionați de citit si pentru cei care vor să se dea mari pe Facebook, cum ca ei sunt la festival de rock alaturi de idolii lor de pe scenă.

 Pentru cei mai puțin pasionați de lectura voar fi alte evenimente, mai antrenante, cum ar fi: concursuri si jocuri precum: Best dressed rocker, Best tattoo, Air guitar contest, Pogo contest, Beer championship, bungee jumping over crowd, zbor cu tiroliana,salon de tatuaje și multe altele dar va las o listă să vă faceți singuri idee despre ce este vorba:

  – line-up diversificat menit sa impace toate gusturile amatorilor de rock: Dream Theater, Black Star Riders (The New Thin Lizzy), Soulfly, Kamelot, Carcass, Skindred, Mayhem, Myrath, Arkona, Odd Crew, Terrana, Hang the Bastard, Celelalte Cuvinte, Kempes, White Walls, Breathelast, Goodbye to Gravity, Hatemode, Diamonds are forever, Days of Confusion, Dirty Shirt, QuantiQ, Kistvaen, Target și Blutrina.
– nu exista delimitare de genul golden si normal circle
– apa plata oferita gratuit participantilor
– concursuri si jocuri precum: Best dressed rocker, Best tattoo, Air guitar contest, Pogo contest, Beer championship, bungee jumping over crowd, zbor cu tiroliana
– food court generos si diversificat
– salonul de tatuaje
– parcare speciala pentru motociclete si biciclete
– camping pe 2 zile la doar 9 lei.
– targ de merch si handmade
– zona de lounge, cu internet inclus si cu o zona de lectura.
– multe alte surprize pregatite cu atentie pe care numai cei care vor fi acolo le vor putea descoperii.

  Acum problema e alta, cică vor să îmi dea 3 invitații duble...

  Eu neavând ce face cu ele, le scot la concurs, așa că tot ce trebuie să faceți este să dați un like paginii de Facebook a organizatorilor Phoenix Entertainment, și să lăsați un comentariu la prezentul articol cu cea mai tare amintire legată de un concert la care ați participat, asta până pe data de 30 iunie, orele 23.59 iar câstigătorii vor fi desemnați cu ajutorul Random.org si anunțați pe data de 1 iulie.

Cei care nu vor fi câștigători, își vor putea procura bilete în regim de abonament la prețul de 220 RON sau 250 RON în ziua evenimentului.

     Biletele pot fi achiziționate din rețeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și online, pe  www.eventim.ro
  

vineri, 12 iunie 2015

Miracle of...?


 
   Well, love you get over in two months, big love you get over in two years, and great love, well great love... changes your life...zicea o replică într-un film...
...

   Dar ce facem dacă nu suntem în film ci în viața reală, și nu ajungem să cunoaștem acea "great love"?

   Cum reacționezi când intr-un final apar niște semne ce te pot duce cu gândul că e posibil să faci tranziția de la "big love" la "true love" și în același timp îți dai seama că nu ești pregătit pentru așa ceva.

  Presupun că în astfel de momente ai două-trei idei in minte,și anume:

1) "Cât de tare să fug ca să nu mă lovesc din nou", pentru că semnele acelea pot fi niște mici neînțelegeri, și asta înseamnă că ai avut așteptări prea mari și te vei lovi de nu vei mai vedea clar vreo 2-3 luni, de voie.

2)Să îmbrățișezi situația și să te zbați ca un nebun să reușești să aci acea tranziție, asta chiar dacă înseamnă să calci tot ce ai realizat până acum în picioare, și să o iei de la capăt cu un stil de viață cu care nu ești obișnuit.

3) Să o lași să treacă pentru că oricum va mai aparea o sansă ca asta peste alți 15-20 de ani.

marți, 9 iunie 2015

Sarea în bucate



 
Când eram mic, îmi doream să mă fac polițist  sau cowboy sau doctor. Voiam să fiu cineva...

  Cu timpul am renunțat la a fi doctor, cowboy, polițist și voiam să ajung să fac filme, să ajung actor celebru, dacă nu la Hollywood, măcar undeva prin Europa și chiar am cochetat cu actoria, dar din nou, cu timpul am renunțat și la actorie.

  O să mă întrebați de ce?

 Pentru ca în viață cât de mult ți-ai dori și cât de mult ai încerca, dacă nu ai un dram de noroc, este fix degeaba.
  Norocul in viață este exact precum " Sarea în bucate " a lui Ispirescu, fără un gram de noroc nu faci nimic.

Astfel am ajuns să îmi doresc  doar să fiu om, să fiu înconjurat de oameni frumoși care să mă aprecieze pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac.

  Dar, unde găsești astfel de oameni, cum îi vezi lângă tine fără să-i treci cu vederea, fără "să-i dai la o parte" când ai o zi mai proastă și pur și simplu nu vrei decât să stai in pat și să nu vorbești cu nimeni, să nu faci nimic?

  Sau poate nu m-am ridicat la așteptările celor din jurul meu si am devenit un fel de ratat ce nu poate face nimic cu viața lui, doar pentru ca nu a ajuns să joace rolul de cowboy sau doctor la Hollywod?

  Așa că dacă există cineva care știe cum se poate reveni la setarile din fabrică cu viața,îl invit să îmi spună și mie.

 P.S. Promit că îi dau porecla de "TONTO"

miercuri, 3 iunie 2015

Memoriile omului invizibil...



 
 Totul a început într-o zi ca oricare, nimic nu prevestise ce se va întâmpla atunci...

  Tot timpul a încercat să își facă timp pentru cei din jurul lui, când aveau nevoie de ceva, era omul potrivit la locul potrivit.

   Niciodată nu refuzase pe nimeni cu nimic, ba din contră, de câteva ori își oferise el ajutorul benevol, fără a accepta ceva la schimb...

   Asta până în acea zi, când s-a produs un click ce a declanșat ceva, un ceva pentru care nu era pregătit, a fost lovit, se pare, de o realitate cruntă...Aceea ca nu există oameni în jurul său care să merite atâta atenție.

   Toți plecaseră, iar el devenise "invzibil" pentru toți...

  Unde plecaseră nu s-ar putea spune, doar că el se trezise singur și părăsit de toți care altădată îi erau prieteni..Sau...

    A încercat sa îi caute, să încerce să îi aducă înapoi, dar atâta timp cât ajungi undeva, undeva foarte departe, niciodatâ nu te vei mai întoarce pentru nimic in lume. Poate fi o prietenie, veche, una nouă, o amiciție, de ce nu?

   Acum ce i-a mai rămas de făcut?

  Doar să se ridice, să se scuture de praf, și să vadă în ce direcție poate și el să meargă, fără a găsi pe vreunul din cei ce l-au uitat pe drum...

vineri, 29 mai 2015

Legenda "Văduvei Negre"


Se pare că Văduva Neagră nu este doar o legendă, ci o poveste cât se poate de adevărată, mai ales că protagonista ei a fost o româncă. Vera Renczi, născută aparent la Bucureşti în anul 1903, a îngrozit o lume întreagă prin crimele sale, toate cele 35 de victime fiind bărbaţi. Printre ei, şi propriul fiu de numai 10 ani.
Potrivit descopera.ro, primii ani de viaţă ai Văduvei Negre constituie şi astăzi un mister. Nici măcar numele adevărat nu îi este cunoscut, atâta vreme cât în analele criminologiei ea a rămas cunoscută ca Vera Renczi, numele de familie aparţinând celui de al doilea său soţ.
Cel mai probabil, Vera s-a născut la sfârşitul secolului al XIX-lea, în Bucureşti, în urma legăturii dintre un influent om de afaceri ungur şi o frumoasă tânără cu rădăcini în rândul nobilimii maghiare din România.
Adolescenţa ei, se pare, că a fost una marcă de aventuri scandaloase pe care tânăra le-a avut cu elevi şi bărbaţi însuraţi. Nici măcar tatăl ei nu a putut ascunde scandalurile stârnite în urma escapadelor. Însă lucrurile se liniştesc atunci când Vera îl cunoaşte pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va şi căsători. În ciuda previziunilor, tânăra nu îşi continuă escapadele ci devine o soţie atentă şi plăcută, mai ales după naşterea fiului lor, Lorenzo.
Însă lucrurile se schimbă, radical, peste numai câţiva ani. Îndurerată, Vera Schick îşi anunţa cunoscuţii că soţul a părăsit-o fără să spună un cuvânt şi fără să lase nicio explicaţie. În ciuda consolărilor venite din partea apropiaţilor, cei care încercau să o asigure că mai vârstnicul ei soţ se va întoarce, tânăra repetă obsesiv: „Nu, el nu va reveni niciodată!”. Nimeni nu bănuia atunci câtă dreptate avea presupusa victimă a infidelităţii conjugale, conform descopera.ro.
După dispariţia lui Karl Schick, Vera începe să poarte doliu, deşi nimeni nu dovedise moartea soţului ei, situaţie care durează aproape un an. Reuşeşte să-i convingă pe poliţişti că Schick a murit în urma unui accident de automobil şi obţine, astfel, certificatul de deces. Astfel, Vera se căsătoreşte cu Joseph Renczi, un bărbat extrem de bogat.
Considerând suficientă perioada de decenţă impusă de canoanele vremii, tânăra revine în societate acolo unde cunoaşte un alt bărbat, un bărbat al cărui nume avea să rămână în istoria neagră a crimei, Joseph Renczi. La fel ca şi Vera, acesta era recunoscut în lumea mondenă pentru frumuseţea să şi pentru numărul mare de amante pe care le avusese de-a lungul timpului. Un amănunt în plus: Joseph Renczi era extrem de bogat.
Potrivit jurnalul.ro, cuplul nu se bucura, însă, prea mult de liniştea unei căsnicii, iar Joseph, obişnuit cu vechile sale obiceiuri, începe să îşi înşele cu frenezie tânără soţie, la scurt timp după oficializarea căsătoriei. La scurt timp, în ciuda constituţiei sale robuste, el este lovit de o boală misterioasă şi nu se mai poate ridica din pat. Cu un devotament exemplar, Vera îl îngrijeşte seara de seară şi nimeni nu îşi putea imagina că tocmai ea era cauza afecţiunii care îl lovise din senin. Renczi moare la câteva luni după îmbolnăvire, iar autorităţile nu văd nimic suspect în acest caz.
Însă plângerea unei femei cum că soţul ei, un bancher important, a dispărut după ce a vizitat-o pe Vera Renczi, a fost decisivă pentru începerea anchetării acesteia.
Zvonurile despre bărbaţi care au dispărut în mod misterios circulau de mai multă vreme dar multora le era teamă să facă ceva împotriva bogatei văduve care stârnea o bizară fascinaţie celor care intrau în contact cu ea. Aproape toţi bărbaţii dispăruţi erau veniţi de prin alte părţi, ceea ce făcea foarte dificilă orice investigaţie.
După mai multe plăngeri, poliţiştii descind la castelul Verei, unde descoperă în pivniţă o scenă absolut şocantă. De jur împrejur erau ordonat aranjate nu mai puţin de 35 de sicrie de zinc pe care era inscripţionat cu grjă numele şi vârsta celui aflat în interior. Toate persoanele aflate în sicrie erau bărbaţi. În două dintre sicrie se aflau şi doi soţi ai Verei, bancherul al cărui soţie reclamase dispaţia lui, fiul ei în vârstă de 10 ani şi 31 de foşti iubiţi ai criminalei.
Se pare că toate victimele fuseseră otrăvite cu arsenic. Anchetatorii au ajuns la concluzia că Vera suferea de o formă rară de geloie. Când judecătorul a întrebat-o de ce şi-a omorât şi copilul, ea a spus că fiul său o ameninţase că o va trăda şi că oricum era şi el tot un bărbat care ar fi urmat să strângă în braţe o altă femeie.
Vera Renczi a fost condamnată la închisoare pe viaţă dar a murit la scurt timp din cauza unui accident cerebral.

vineri, 22 mai 2015

Moral values


 
  Vorbeam deunazi cu cineva și imi zicea că aș fi misogin și că aș judeca reprezentantele sexului frumos prea aspru și subiectiv.

   Asta doar din cauza faptului că i-am zis că dacă o fată găsește prințul pe cal alb, sunt aproape 100% sigur ca ea va alege calul.

  Nu știu în ce măsură m-am înșelat, dar în majoritatea cazurilor cam așa se întamplă.

  Nu înțeleg de ce nu se acceptă ideea ca valorile morale după care ne conduceam viața au dispărut de mult și că toată lumea aleargă acum după alte lucruri, materiale, care să scoată din anonimat.

  O să fiu acuzat de aceste remarci dar am ajuns la concluzia că TOATE fetele/femeile sunt interesate doar de partea  materiala și sunt dispus să îmi asum această concluzie...

  Vă las un video să trageți voi concluziile...

 


duminică, 17 mai 2015

Amintiri...



 
2.30 P.M.

   Atât este ceasul când scriu aceste rânduri.

   Nu pot să dorm, gândul îmi fuge la tine, și nu pot sa mi-te scot din minte. Ai rămas ascunsă acolo undeva, și mai apari din când în când exact în momentele în care credeam că încep să te uit și să îmi văd de viața mea.

   Dar nu, mai durează până se va întampla asta, nu pot să mă desprind, poate nu vreau. Mă simt bine așa, să îmi amintesc ce era frumos și să sper că acele clipe se vor întoarce. E dreptul meu să pastrez aceste amintiri și speranțe.

   Mi-ai zis să nu mă grăbesc că nu o să iasă nimic bun din asta...Nu te-am ascultat, și acum uita-te la mine, ce epavă am ajuns....Da, ai avut dreptate!

   E prea târziu pentru asta, dar ști vorba ceea; "mai bine mai târziu decât niciodată"!

   Acum mi-au ramas doar regretele că nu am știut să te apreciez cum trebuie, să nu fiu atent la tot ce îmi spuneai și nu am știut să te fac să înțelegi că erai centrul univesului meu.

  Nici in al 13-lea ceas nu am vazut că iți pasă de  mine și vrei ca totul să meargă între noi...nu am fost atent...

  Nu am fost...

sâmbătă, 16 mai 2015

Fading away



 
   I hurt myself today to see if I still feel 
     I focus on the pain the only thing that's real

  Nu mai pot simți nimic, sunt fad...nici bucurie, nici durere, nici să iubești nu mai știu cum mai e...Acel sentiment care ar trebui să umple sufletul omului.
  Se spune că și băieții plâng câteodată.

  Eu nici nu mai știu cum e să plâng, să mă descătușez, să îmi dau frâu liber sentimentelor și să le trăiesc cum trebuie.
  
  Nu.
  
  Un mare "NU" care îmi ghideazâ viața: NU plânge că ești bârbat și te faci de râs, NU îi spune fetei că o iubești pentru că începe să te  joace pe degete cum vrea.

   În ce s-a transformat lumea, unde i-au disparut acele valori sufletești, care ne conduceau odată?

  Merg pe trotuar și văd numai oameni posomorâți, îngândurați care nu mai zâmbesc, nu mai râd, dacă îi întrebi cât e ceasul, nu doar că nu-ți răspund dar riști să fii doborât din picioare.

  Babuțe neajutorate care așteapta o jumătate de oră la semafor să fie sigure că pot traversa fără să pățească ceva...

   Ce se întîmplă cu lumea asta?

   Voi?...Încotro?

   
  

marți, 12 mai 2015

Continuarea unui mit?



   Când am ajuns pentru prima dată la un meci pe fostul stadion "Central", cred că aveam 10 ani. Stăteam și priveam fermecat la ce se întâmpla în jurul meu, eram fascinat să aud 20-30 de mii de oameni cântând într-o singură voce, și mai ales uralele spectatorilor care în acelși timp erau si suporteri, mai fanatici ca acum, veniți din toate colțurile Olteniei, în momentul în care la difuzoare începea imnul Craiovei, al Olteniei și al oltenilor de pretutindeni "Oltenia, Eterna Terranova" și pe teren iși făceau apariția jucători precum Pavel Badea, Silvian Cristescu, Ionel Ganea și mulți alții care au apărat culorile alb-albastre cum nu se putea mai bine.

   Asta este ceea ce am prins eu de când cunosc fenomenul fotbalistic din Craiova, dar bătrâna arenă a fost martoră la multe alte meciuri înainte de a îmi da eu seama despre viață în general.

  Aici trebuie mentionat meciul din semifinala Cupei Campionilor împotriva celor de la Benfica Lisabona din 1983 acel 1-1 cu care ne mandrim ca am fost foarte aproape de ajunge in finala Ligii Campionilor de azi.

  Și ar mai fi echipe mari de menționat care au călcat iarba "Centralului" din Bănie:  Leeds UnitedInter MilanBayern München etc.

   Dar toate astea sunt aum istorie, la fel cum istorie va deveni și aceasta arenă a sportului rege din Craiova care in ultima perioadă a purtat numele unei alte legende craiovene, numele "tunarului" Ion Oblemenco.

   Am să închei acest omagiu adus batrănului stadion cu următoarele cuvinte: 


     "ADIO, BATRÂNĂ CASĂ A TUTUROR OLTENILOR!!!"





   

duminică, 10 mai 2015

Ceva istorie...

   
    În decembrie 1865, la opt luni de la capitularea Sudului, şase tineri din satul Pulaski, din apropiere de Nashville, Tennessee, au hotărât să alunge plictiseala prin organizarea unui club. Toţi erau veterani ai Armatei Confederate, iar unii urmaseră cursuri la colegii prestigioase, unde frăţiile erau adesea întâlnite. Imitând ironic numele acestor frăţii – Beta, Delta sau ce alte nume ar fi avut – au decis ca grupul lor să fie numit Ku Klux Klan. Se întâlneau în secret şi îşi stabiliseră diverse ceremonii elaborate. Membrii clanului se deghizau în costume improvizate: un cearşaf care le acoperea corpul, măşti fanteziste pentru a-şi ascunde faţa şi un fel de pălărie ascuţită care le sporea statura. Conducătorii lor erau cunoscuţi ca Marii Ciclopi (Grand Cyclops).
  Deşi motivele lor erau inocente, apariţia acestor noi entităţi pe străzile întunecate ale oraşului a declanşat panica în comunitatea de sclavi recent eliberaţi. Curând, terorizarea comunităţii afro-americane a devenit un sport obişnuit, astfel începând tranziţia KKK de la un club social inofensiv la un comitet de vigilenţă nemilos.
  Informaţiile despre Ku Klux Klan s-ar răspândit rapid în Sud – fie prin presă, fie pe cale orală. În fosta Confederaţie, după război se instalase haosul. Expansiunea rapidă a Klanului era alimentată şi de o teamă larg răspândită printre albii din sud cu privire la o insurecţie a foştilor sclavi şi de resentimele furibunde împotriva politicienilor nordici care invadaseră sudul după încheierea războiului. Au apărut în numeroase comunităţi organizaţii locale care imitau comportamentul şi înfăţişarea grupului original. Nu după mult timp, Ku Klux Klan a devenit unul dintre cele mai puternice organizaţii ale Sudului. Totuşi, nu exista un lanţ ierarhic de comandă, ci, mai degrabă, o asociere a unor grupuri locale independente care aveau aceleaşi scopuri şi foloseau aceleaşi tactici. Principalele ţinte erau foştii sclavi şi acei politicieni dezrădăcinaţi: erau intimidaţi, erau implicaţi în atacuri nocturne violente şi unii erau chiar omorâţi.
  Dominaţia Ku Klux Klan a fost scurtă, sfârşitul fiind grăbit de revolta sudicilor faţă de metodele extreme la care se recurgea, dar şi de reprimarea din partea guvernelor locale. În 1868, puterea sa deja slăbise considerabil. În 1871, Congresul a emis o lege prin care grupul era scos în afara legii şi era autorizată folosirea forţelor federale în suprimarea Klanului şi judecarea membrilor săi de un tribunal federal. KKK s-a dizolvat – sau cel puţin a stat cuminte – până în 1915, când şi-a făcut din nou apariţia.

luni, 4 mai 2015

Orasul Fericirii



      Ce este fericirea? Unde o găsim? Este ceva fizic sau este ceva ideal?

   Aș vrea să mă urc în mașină și să plec cât mai departe, să uit de tot și de toate, să mă trezesc dimineața și să nu mai știu ce înseamnă să fi trist, să îmi beau cafeaua pe malul mării, să găsesc orașul Fericirii, dacă există un astfel de oraș.

   Dar nu, un astfel de oraș nu există, nu cred că l-a găsit cineva, sau dacă l-a  găsit nu a spus nimănui, de frică să nu-l invadeze, să-l cotropească și să-l distrugă. 

   Pentru că ăsta este instinctul nostru primar, să distrugem ce este frumos, să punem la îndoială toate lucrurile care ne fac fericiți, să ne complacem în acea nefericită situație în care ne-a adus viața.
  
   Nu mai suntem în stare să ne bucurăm de un răsărit de soare, de culoarea unei flori.
  
   Suntem într-o permanentă ceață a monotoniei, a complacerii, nu mai avem putere să luptăm pentru ceva.

  Aș merge până aș termina benzina din rezervor, după care aș continua drumul pe picioare  doar ca să găsesc acel oraș al fericirii, dacă aș fi sigur că este acolo undeva și că aș mai avea putere sa mai fac ceva; dar să nu mă transform eu în invadator, în cotropitor și să nu-l distrug doar din setea de fericire.

  Cât costă fericirea? 

  O putem cumpăra de la supermarket? Se poate lua in rate, vorba cântecului, sau este doar un moment pe care dacă îl ratezi rămâi cu un gust amar și un gol pe care nu mai ai cu ce să îl umpli?

  Eu sunt de părere că fericirea nu este greu de găsit, ea este in fiecare dintre noi, doar că trebuie sa ne deschidem mintea și să o lăsăm să vină la noi, pentru că oricât de mult am căuta-o, pe jos sau cu mașina, tot lângă noi o găsim...

  Trebuie doar să deschidem ochii bine.

  
 

   

vineri, 1 mai 2015

1 Mai-Ziua Internațională a Muncii

  

   
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

    Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymarket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.
În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8.

                                                                                                                 Sursa : Wikipedia

joi, 30 aprilie 2015

Noaptea Muzeelor 2015


  Fraților, haideți să vă țin la curent cu ce se mai întămplă prin Craiova!

 Nu de alta dar se apropie un eveniment important pentru amatori de artă din craioveni, și anume Noaptea Muzeelor 2015, care se va desfășura pe data de 16 mai 2015
.


 Pe lângă prezentarea colecțiilor permanente redeschise publicului de două luni – Muzeul de Artă din Craiova fiind în restaurare, în Sala Oglinzilor la "Noaptea Muzeelor"  va mai găzdui o mică expoziție "Ipolit Strâmbu" un artist al cărui nume nu spune multe dar ale cărui opere fac parte de ceva timp in patrimoniul Muzeului de Artă nefiind expus insă din cauza lipsei de spațiului de expunere.

  Deci ar cam fi ceva de văzut la Noaptea Muzeelor, așa ca vă sfătuiesc să dați o tură pentru că se merită.

  În caz că vreți să ajungeți, aici aveți ceva detalii: 

  Program de vizitare: 17 p.m. – 00 a.m.
Acces: gratuit
Adresă: Craiova,Calea Unirii, nr 15 , cod 200419
Telefon: 0251-412.342


miercuri, 29 aprilie 2015

New kids on the block



   Copii din ziua de azi nu mai știu să se distreze!

   Veneam ieri acasă și în fața blocului, un grup de vreo 5-6 băieți și fete în jurul vârstei de 12-13 ani, erau adunați în jurul unuia dintre ei și se uitau cu interes la un serial pe tabletă.

  M-am uitat la ei și m-a plesnit râsul când i-am auzit cu cât interes comentau ultimele evenimente din acel serial.

   Păi eu cand aveam vârsta asta, și pun pariu că nu sunt singurul, ceream voie la părinți să ies  pe-afară", și urma un întreg ritual: băteam unii pe la alții la uși să cerem voie la ceilalți părinți sa ne lase prietenii  să iasă, după care trebuia să găsim o minge bună cu care să jucăm fotbal sau tenis de picior, dacă nu găseam una destul de bună ne mulțumeam să mergem la o vulcanizare să umflăm una și după aia urmau meciuri mai ca în Champions League.

  Și toate astea se întâmplau în intervalul orelor 17-22 maxim, după programul pe care îl aveau toate blocurile trecut: ore de liniște și ore de joacă.
 
  Păi acum ies copii la orice oră, stau până la 2-3 noaptea și culmea nu îi gonește nimeni cu celebra vorbă "ia mai duceți-vă mă, la voi la bloc, că acum e oră de liniște!".

  Și asta se repeta zi de zi și nu mai aveam nevoie de tehnologia din ziua de azi.Bine...acum ar putea sa zică cineva ca nu era si este normal să nu-i simțim nevoia, dar vă spun ca am vazut din când în când , rar ce-i drept!, și copii de 7-8 ani care se urcau in pom și bateau mingea în fața blocului.

  Deci se poate și fără tablete, smart-phone-uri sau alte gadgeturi.

Fusei aici...văzui asta!



 De ce îmi place Craiova sau mai bine spus, ce imi place în Craiova?

 Aș putea începe cu echipa de fotbal care " m-a crescut" , pentru că de mic am avut ca orice alt copil, insuflat spiritul alb-albastru...când majoritatea copiilor adormeau pe refrenul "nani, nani, puiul mamii", eu adormeam pe " Hai Universitatea, Hai Craiova, Tu campioana unei mari iubiri".




   
 Da, campioana unei mari iubiri, iubire de performanță, performanța care a bucurat atatea generații de olteni și nu numai.

 Dar cu toate astea, Craiova nu înseamnă numai fotbal. Craiova înseamnă muzică, înseamnă teatru, înseamnă poezie...înseamnă cultură! În două cuvinte : Craiova culturală.

 Doar nu degeaba candidează pentru titlul de Craiova Capitală Culturală Europeană în 2021

 Și o face pe bună dreptate!

 Să afle si restul lumii despre teatrul nostru cel național "Marin Sorescu" sau despre Muzeul de Artă, și multe alte obiective plăcute ochiului.

 Cred că primul meu contact cu Casa de Cultură Traian Demetrescu, a avut loc acum vreo 5-6 ani când mânat de o pasiune nebună pentru teatru, am înființat o trupă de amatori și faceam repetițiile acolo, dar am început să o vizitez mai des datorită proiectelor, mai ales celor dedicate bloggerilor din Craiova si nu numai.

  Eu personal sunt de părere ca ne merităm cu prisosință titlul de capitală europeană, și din acest motiv am raspuns provocării lansate de tradem.

 Pentru a arăta că mie îmi place orașul meu și vreau să fie cunoscut în toată lumea.

 Ce credeți? Merită sa dați o fugă pentru a-l vizita?

joi, 23 aprilie 2015

Believe in yourself

  Nu e vorba de a primi sfaturi de la cei din jurul tau, sau a cere sfaturi de la ei.  

 Este vorba despre a te inconjura de oameni care nu dau sfaturi, dar care isi rapesc din putinul lor timp liber pentru a sta cu tine, a vorbi si a incerca sa te faca sa iesi singur dintr-o pasa proasta, de a-ti capata increderea in tine.
 
 Degeaba ti se dau sfaturi, vorba lui Damian ci este vorba de a sti a sta langa cineva cand este doborat.
 
 Si cum realizezi ca ti-ai pierdut increderea in tine si cel mai bine spus, cand iti dai seama de acest lucru?
 
  Pai este foarte simplu; prea tarziu. Atunci realizezi, cand nu mai poti face nimic, cand deja esti in acea zona cu nisipuri miscatoare si deja orice miscare te afunda si mai rau.
  Si acum revin si intreb: cand deja esti in aceasta situatie, cu ce te ajuta sfaturile?

   Cu ce te ajuta acei filozofi de week-end care te cunosc doar cand erai bine si incearca si ei sa faca ce cred de cuviinta, si anume sa iti dea sfaturi si daca nu esti in stare in acele momente sa le pui in aplicare iti trantesc o replica de genul " ba, da' prost mai esti!" , si cu asta ei sunt ferm convinsi ca au vrut da te ajute si tu ai fost Gica Contra si nu i-ai ascultat.

  Asa ca singurul sfat pertinent pe care il pot da este: ai grija pe cine lasi in preajma ta si incepe sa crezi in tine, pentru ca numai de la tine bine rezolvarea.

luni, 6 aprilie 2015

Jocurile Olimpice de vară

 


   Prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne s-a desfășurat la Atena, Grecia în perioada 6 aprilie - 15 aprilie 1896. Aceste jocuri au fost primele Jocuri Olimpice care s-au desfășurat de când împăratul roman Teodosiu I a interzis Jocurile Olimpice în 393.

Din inițiativa lui Pierre de Coubertin, la primul congres al Comitetului Internațional Olimpic (CIO) din 18-23 iunie 1894 de la Paris s-a hotărât ca orașul Atena din Grecia să fie gazda Jocurilor Olimpice din 1896.
Au participat 14 țări și 241 de sportivi care s-au întrecut în 43 de probe din 9 sporturi. Deși numărul de participanți a fost mic după standadele de azi, pentru acea vreme a fost cea mai mare participare internațională la un eveniment sportiv. Ceremonia a fost deschisă de regele George I al Greciei chiar în ziua în care se sărbătoreau 75 de ani de la obținerea independenței Greciei.
În spiritul tradiției antice grecești, femeile nu au luat parte la aceste prime întreceri olimpice. Stamata Revithi poreclită Melpomene după muza tragediei în mitologia greacă a protestat alergând maratonul pe 11 aprilie, a doua zi după proba desfășurată de sportivii bărbați.
După jocuri, De Coubertin și CIO împreună cu regele George I și alți competitori de la Atena au cerut ca toate Jocurile Olimpice să se desfășoare la Atena. Totuși Jocurile Olimpice de vară din 1900 erau planificate să aibă loc la Paris și excluzând așa numitele Jocuri Olimpice Intercalate din 1906, Olimpiada a revenit la Atena abia în anul 2004.

vineri, 3 aprilie 2015

Actualitate craioveană.



   Două mașini au fost implicate într-un accident, în jurul orelor 14.00, la  intersecția dintre strada Dezrobirii cu strada Buciumului .


   Cele două mașini, o Dacia Logan și un Wolkswagen Passat, au fost grav avariate dar din fericire au fost doar pagube materiale, în urma accidentului nefiind victime.

 

 
   Coliziunea s-a produs se pare din cauza neatenției, șoferul Loganului nu a acordat prioritate și a lovit Ww care circula regulamentar înspre Piața Mare.
   În accident a mai fost implicat un al treilea automobil care era parcat.
 

marți, 31 martie 2015

Nichita Stanescu

Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.
Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.
   În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 - 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București.În 1952, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărți după un an. În 1962 s-a 
căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.
Din spusele lui Ștefan Augustin Doinaș, în vara lui 1977, atunci când s-a împrietenit cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool, mai precis - de vodcă. Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutățit spre 1981, când a și fost internat la Spitalul Fundeni. Doi ani mai târziu, s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie.

                                                                                                              Sursa:Wikipedia

Sweet November



   Cel mai romantic film pe care l-am văzut!

   Toți visăm la o dragoste frumoasă, curată și în același timp împărtășită pe măsură...

   Dar ce facem când filmele tind să devină realitate, și când tot ce vezi în ele începe să se contureze ca ceva tangibil în jurul nostru?

   În mod normal, ar trebui tratat ca atare și în același timp trebuie să găsim soluții pentru a ieși din acel scenariu.

  La început simți un mare gol în stomac, după care începi ușor, ușor să te obișnuiești cu ideea și în cele din urmă începi să trăiești din nou cu toate că rămâi cu ceva lipsă.

   Ce anume?


   N-aș putea spune, dar aș putea să vă asigur că simțiți ceva ce n-ați mai simțit vreodată; parca aveți bucăți rupte din voi și aruncate în toate părțile, începeți ușor să vă îndepărtați de toți cei care încearcă să vă facă să vă simțiți bine, să vă ajute, și asta doar pentru că voi credeți că o fac din milă.

   Și așa ajungeți la inevitabila întrebare: Oare se merită atâta suferință? Merită să te consumi fizic și psihic pentru o utopie, o iubire care nu ți-a fost împărtășită?

   Eu sunt de părere că da, pentru că din astfel de trăiri ai de învățat, și poate pe viitor vei ajunge și tu să fi un "noiembrie" pentru cineva, și asta nu poate fi decât un lucru bun dacă înveți să privești detașat acest lucru.

   La final, aș vrea să mulțumesc acelui "sweet november" al meu, care m-a învățat să trăiesc și să iubesc chiar dacă a fost lângă mine doar cât să mă învețe aceste două lucruri.

luni, 16 martie 2015

Friendship Test



   Ce nu suport în general, sunt oamenii cu două fețe!

   Am avut câteva întâmplări demne de cascadorii râsului, dacă aș sta să va povestesc cu lux de amănunte, v-ați pune adevărate semne de întrebare vis-a-vis de sănătatea mea mintală, luând în considerare cum s-au derulat evenimentele și ce a urmat după ele...

Ați auzit vreodată vorba aceea din bătrâni: "A LUA TOTUL GATA FĂCUT" ?

  Ei bine...am găsit câteva specimene care se ghidează după vorba asta în viață...

  Nu înțeleg cum se pot uita în oglindă dimineața, care este ritualul lor?

  Fiecare om dimineața, din câte știu eu, își bea cafeaua, ceaiul dimineața; acești oameni nu cred ca fac asta!
Cred că își ia agenda și se gândesc: "who's life i'm going to screw today?", închid ochii și aleg la întămplare pe cineva și încep "atacul"...

  Atac inspirat de pe vreun canal tv, gen Discovery Channel sau Animal Planet, pentru că urmează pașii cu o precizie fabuloasă.Întâi, localizează prada, după care stau la pândă, în termenii noștri înseamnă că se împrietenesc cu "victima", socializează cu aceasta, devin cei mai buni prieteni, și când simt ca momentul este propice apare atacul final.

 Acesta poate varia de la caz la caz, de la  încercarea de a lua locul într-un grup de prieteni  până la a "sufla" iubita/iubitul

  Din fericire prietenii nu m-au dezamăgit,  și nu s-a schimbat nimic în privința asta, pe plan profesional nici nu am de ce să îmi fac griji, cât despre partea cu "suflatul" iubitei....

  Va urma....:))))))

 


miercuri, 11 martie 2015

One heart, one soul

Și ei sunt tot oameni ca noi, au aceeași credința în D-zeu, care este același pentru toți doar numele fiind diferit de la o religie la alta.

  De ce să se simtă dați la o parte doar pentru culoarea pielii sau un defect fizic,pe care nu l-au dobândit cu voia lor sau pentru credința lor?

  Cu ce suntem mai speciali față de ei?

  Și ei au făcut o școală, au absolvit un liceu, o facultate, lucru pe care nu mulți l-au realizat.

  Gândiți-va cum ar fi sa vă aflați în locul lor, să fiți arătați cu degetul la fiecare colț de strada, să vină oameni la voi sa vă ceară sa faceți poze cu ei doar pentru că arătați diferit! Cum v-ați simți?

  Toți suntem egali la Judecata de apoi, și toți suntem făcuți din aceeași materie, carne și piele...nu avem nimic față de ceilalți, nu avem trei sau patru mâini, nu avem altă cantitate de sânge în vene...
  Când am auzit despre inițiativa "AGENȚIei DE DEZVOLTARE COMUNITARA ÎMPREUNĂ", și anume
"ACADEMIA DE IMPLICARE A TINERILOR", m-am gândit " ce bine că totuși sunt organizații care se gândesc la tinerii defavorizații și la viitorul lor".

Acțiunea are drept obiectiv principal stimularea participării tinerilor romi si neromi in procesul de luare a deciziilor la nivel local și dezvoltarea de abilitați de participare publică în rândul a 150 de persoane din comunități cu număr semnificativ de romi. ,care este un proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, Fondul ONG în România.

 Așa că hai să ne gândim de două ori înainte de a arăta cu degetul sau a râde de ceilalți pentru că sunt mai capabili față de mulți dintre noi...

luni, 9 martie 2015

Wellness Day II

 
Știu că am mai scris despre acest proiect, dar când am făcut-o prima dată nu știam prea multe de spre el, și am început să ma documentez puțin,am  vorbit chiar cu ambasadoarea GWD din Romania, d-soara Larisa Anisoara Marinica ,care este dispusa sa ofere  detalii celor care vor sa afle mai multe despre acest proiect.

Asta este ce am aflat, până acum...


Conceptul Global Wellness Day este o zi specială, care aduce aminte tuturor de importanţa de a trai bine, cuprinzând exerciţii fizice şi tratamente de înfrumuseţare, învăţături spirituale şi moduri de gândire, pană la armonia dintre trup şi spirit etc.
Aceasta este o mişcare socială fără a avea un scop comercial, fiind sărbătorită în întreaga lume în a doua sâmbătă din iunie în fiecare an. 1. Global Wellness Day (GWD) este un proiect social creat de voluntari, care este dedicat ideii de a trai bine 2. Scopul principal al acestei zi speciale este de a creşte gradul de conştientizare a valorii vieții și este un îndemn să ne oprim un moment din rutina noastră zilnica și să ne concentrăm pe ceea ce ne dorim: o viata mai sănătoasa și mai fericită. Chiar dacă se serbează într-o singură zi a anului, aceasta are menirea a ne scoate din stresul cotidian şi obiceiurile noastre nesănătoase de zi cu zi, şi a ne ajuta să facem pace cu noi înşine. 3. GWD nu este un proiect local. Scopul este de a schimba lumea pe plan mondial. 4. GWD nu aparţine unei organizaţii sau individ. Este o mişcare socială de care aparţine lumii întregi. 5. GWD este un punct de plecare. Este un mijloc de a te inspira pentru a începe cu o schimbare sau o dezvoltare pe care ti-o doreai de mult timp in viata ta. Este un strigat catre tine pentru a opri amânarea viselor tale de pe o zi de azi. Sloganul "ONE DAY CAN CHANGE YOUR WHOLE LIFE!" “O singura zi iti poate schimba intreaga viata!”....

  Cam astea sunt lucrurile pe care se bazează acest proiect, la care, cred personal, ca e ok să ne atașăm fiecare dintre noi, pentru ca tot timpul vom găsi, acolo 25 min.-30 min., pentru o plimbare in aer liber, o impresie schimbată cu cel de lângă tine, și asta ar ajuta și la eliminarea stresului cotidian, stres care ușor ușor tinde să devina boala secolului...

  Eu zic sa ne oprim, să ne gândim, să privim în jurul nostru, și să ne acordăm puțină atenție nouă înșine.