Bunicul său, marchizul
Antoine-Alexandre Davy de la Pailleterie, a servit guvernul Franței ca General
commissaire de Artilerie în colonia Saint-Domingue (astăzi Haiti),
unde s-a căsătorit cu Marie-Césette Dumas, o sclavă de culoare.
În 1762, aceasta l-a născut pe tatăl
său, Thomas-Alexandre, și a decedat la scurt timp după naștere.
La întoarcerea marchizului și a
fiului său în Normandia, sclavia încă
exista, iar băiatul a avut de suferit datorită faptului că era pe jumătate
negru.
În 1786, Thomas-Alexandre s-a înrolat
în armata franceză, folosind numele de familie al mamei sale ca să protejeze
reputația aristocratică a familiei. În urma revoluției franceze, marchizul și-a
pierdut proprietățile, dar Thomas-Alexandre Dumas a avut o carieră distinsă în
armata revoluționară, ajungând la gradul de general înaintea împlinirii vârstei
de 31 ani.
Thomas-Alexandre s-a căsătorit cu
Marie-Louise Elisabeth Labouret, iar în iulie 1802,
în Villers-Cotterêts, Aisne, lângă Paris, s-a născut fiul lor, Alexandre Dumas.
Tatăl său, Thomas Alexandre Davy de La Pailleterie,
general al Revoluției franceze a
murit în 1806, când fiul său avea trei ani și jumătate.
Alexandre Dumas a fost crescut de
mama sa și a primit o educație mai degrabă mediocră, însă acest fapt nu i-a
afectat afinitatea pentru cărți, pe care le citea ori de câte ori avea ocazia.
Povestirile mamei sale despre faptele
de vitejie ale tatălui său din anii de glorie a lui Napoleon i-au stârnit imaginația pentru
aventuri și eroi.
Deși săracă, familia tânărului de
douăzeci și doi de ani Alexandre Dumas, a păstrat atât reputația distinsă a
tatălui său cât și legăturile aristocratice, aceasta fiindu-i de folos după
restaurarea monarhiei.
În 1823, se mută la Paris,
unde, datorită caligrafiei sale, intră în slujba Ducelui d’Orléans.
După studii neglijate, a lucrat ca
funcționar în biroul unui notar și a debutat redactând piese de teatru împreună
cu prietenul său, vicontele Adolphe Ribbing de Leuven. Aceste prime încercări
literare au fost eșecuri.
Continuă să scrie teatru și cunoaște,
în fine, succesul în 1829, grație reprezentației cu Henric al III-lea
și curtea sa, la Comedia
Franceză. Succesul continuă pe toată durata carierei sale literare,
în genurile sale predilecte: dramatic și romanul istoric.
A fost un autor prolific (cu ajutorul
cunoscut al unor „negri”, mai ales Auguste Maquet care a participat la cele mai
multe opere ale lui Dumas), semnând mari opere, cum ar fi Cei trei mușchetari sau Contele de
Monte-Cristo în 1844.
În 2002,
cu ocazia bicentenarului nașterii sale, rămășițele sale au fost transferate în Panteonul
din Paris, nerespectându-se ultima sa dorință de „a reintra
în noaptea viitorului în același loc în care am în viața trecutului”, „în
acest fermecător cimitir (din Villers-Cotterêts) care are mai degrabă aerul
unui țarc de flori, unde să lași copiii să se joace, decât al unui câmp funebru
unde să calci cadavre”
sursa:wiki
