Foto

vineri, 30 ianuarie 2015

Pentru că la sfârșitul zilei...



  De ce tot timpul judecăm oamenii după înfățișare, după aspect? De ce tot timpul ne luăm după aparențe. De ce nu acordăm puțin credit celui de lângă noi, doar pentru simplul fapt că e mai prost îmbrăcat, nu bea cafea cu noi la cafenea sau că nu are bani?

   De câte ori ați trecut peste bariera aspectului exterior și ați descoperit o persoană minunată? Vă spun că, dacă încercați măcar odată, s-ar putea să rămâneți surprinși. Acum o să vină întrebarea firească, dacă eu am făcut asta?

  Da, am făcut-o și am făcut-o cu bună știință și nu m-a șocat ce am descoperit ba din contră, chiar am avut de învățat multe lucruri, care mi-au folosit și încă îmi folosesc și asta doar pentru că am văzut dincolo de aparențe, am trecut de bariera vizuală.

  Am mai auzit pe cineva spunând că e un lucru normal să se întâmple așa, că tot ce contează este exteriorul, nu contrazic, dar în cele mai multe cazuri devine un crez în viață, un țel, aș avea curaj să spun. Cunoașteți sau ați auzit vreodată expresia: "da, mă, dar uite-te la ea/el cum arată"?

  Exact despre asta vorbesc, de ce să existe expresia asta?

  Eu aș propune să se scoată din limba română, în anumite circumstanțe.


  P.S.  Nu vreau sa pară subiectiv!

7 comentarii:

  1. Percepția asta depinde de anumite lucruri, zic eu. Vârstă, mediu (astea cam vin împreună), educație și încă câteva. Nu mă aștept ca un puști să fi avut destule experiențe încât să se prindă că lucrurile nu sunt doar alb și negru. De la persoanele 20+ deja mă aștept la altceva, poate au mai multă minte.

    RăspundețiȘtergere
  2. și acum te întreb: nu crezi că ne-am format niște tipare din care încercăm să nu ieșim?

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt de acord că s-au format niște tipare, dar în același timp cred că mulți dintre noi învățăm să ieșim din ele. Poate că unii rămân blocați, dar nu toți.

    RăspundețiȘtergere
  4. asta am vazut-o decat in carti...iti jur...

    RăspundețiȘtergere
  5. Scuze, nu mă pot abține. E "nu am vazut-o decat".

    Eu am văzut-o în viața reală. Poate am fost mai norocoasă și am dat de persoane care chiar știu ceva.

    RăspundețiȘtergere
  6. ești o norocoasa in cazul ăsta....

    RăspundețiȘtergere
  7. Era bancul ăla „dacă un băiat știe ce culoare au ochii tăi de la prima întâlnire, înseamnă că ai sânii prea mici”. Așa este, lumea în care trăim este plină de prejudecăți, dar asta consider că se datorează televiziunii și a modei împinse pentru ochii noștri, ai privitorilor. Văzusem recent o poză cu niște fete îmbrăcate la un show XXX din anii 1990 și fete îmbrăcate pentru un serial de copii și am rămas uimit.

    Televiziunea impune prejudecata. Pentru că dacă nu arăți așa cum vedem cu toții în televizor, internet și etc, atunci ești diferit. Și pentru că ești diferit, evident că ceva nu este în regulă. Era o perioadă când a fi diferit, însemna că ești cool. Acum, lucrurile sunt altfel, a fi diferit înseamnă că ești un oarecare paria.

    Acum, dragul meu Eduard, mai sunt și oameni care privesc dincolo de aparențe, de la prima impresie. Mai sunt și oameni care reușesc să citească oamenii așa cum trebuie și mai sunt și oameni care acordă șanse tuturor, indiferent de aspect, rasă sau credință.

    Totuși, nu trăim într-o lume fără reguli, principii și mai ales fără bunăvoință și bunătate. Pentru că dacă am trăii într-o astfel de lume, am trăi într-un iad pământean nu? :D

    RăspundețiȘtergere