International man of mistery

           

 “ Crankys…I lost my mojo”,  ar spune  un personaj pe care  l-am văzut într-un film mai deunăzi…

Eu unul, personal, nu știu ce s-a întâmplat, doar că nimic nu mai este ca la început. Mă comport de parcă acum am ieșit din grotă, sau cel puțin așa pare la prima vedere, cum spunea un prieten, mă faultez in neștire…

         Ce am pățit, ce am făcut, unde m-am pierdut pe drum, nu știu să vă spun, cert este ca nimic nu mai este cum era acum câțiva ani, când puteam comunica fără probleme cu oricine despre orice…

        Acum parcă totul ar fi ceva filozofal, îmi place să despic firul în patru de parcă consecința ar fi sfârșitul lumii și nu o experiență nouă de viață din care aș putea învăța ceva…de parcă ar depinde tot restul vieții mele…

         De unde pleacă acest articol?

     Acum câteva zile m-am pomenit cu o „fostă” amică de-a mea, căreia îi făcusem o simplă invitație la cafea/suc/bere ș.a.m.d. ,că să nu o mai întreb de așa ceva, că ea nu are chef de relație(?) acum și că mai bine îmi spune de la început, ca să evite orice interpretare.

       Am rămas perplex, vă jur!

  

    După care, al doilea eveniment, alt personaj secundar îmi spune același lucru…

       Zic: este ceva în aer!...Sau cele două se cunoșteau și s-au vorbit.

   Nu vreau să credeți că mă plâng în vreun fel sau că mă victimizez oarecum, doar că îmi pun următoarea întrebare:

         Chiar sunt atât de ok încăt toate “demoazelele” nu-și doresc a mă pierde ca prieten sau ar trebui să mai schimbe placa asta cu bun prieteni?