Foto

marți, 12 mai 2015

Continuarea unui mit?



   Când am ajuns pentru prima dată la un meci pe fostul stadion "Central", cred că aveam 10 ani. Stăteam și priveam fermecat la ce se întâmpla în jurul meu, eram fascinat să aud 20-30 de mii de oameni cântând într-o singură voce, și mai ales uralele spectatorilor care în acelși timp erau si suporteri, mai fanatici ca acum, veniți din toate colțurile Olteniei, în momentul în care la difuzoare începea imnul Craiovei, al Olteniei și al oltenilor de pretutindeni "Oltenia, Eterna Terranova" și pe teren iși făceau apariția jucători precum Pavel Badea, Silvian Cristescu, Ionel Ganea și mulți alții care au apărat culorile alb-albastre cum nu se putea mai bine.

   Asta este ceea ce am prins eu de când cunosc fenomenul fotbalistic din Craiova, dar bătrâna arenă a fost martoră la multe alte meciuri înainte de a îmi da eu seama despre viață în general.

  Aici trebuie mentionat meciul din semifinala Cupei Campionilor împotriva celor de la Benfica Lisabona din 1983 acel 1-1 cu care ne mandrim ca am fost foarte aproape de ajunge in finala Ligii Campionilor de azi.

  Și ar mai fi echipe mari de menționat care au călcat iarba "Centralului" din Bănie:  Leeds UnitedInter MilanBayern München etc.

   Dar toate astea sunt aum istorie, la fel cum istorie va deveni și aceasta arenă a sportului rege din Craiova care in ultima perioadă a purtat numele unei alte legende craiovene, numele "tunarului" Ion Oblemenco.

   Am să închei acest omagiu adus batrănului stadion cu următoarele cuvinte: 


     "ADIO, BATRÂNĂ CASĂ A TUTUROR OLTENILOR!!!"





   

Un comentariu:

  1. pacat ca adrian mititelu a facut praf si pulbere o pagina din istoria fotbalului romanesc

    RăspundețiȘtergere